Eşti aici

Cercul pastoral-misionar „Băbeni” s-a întrunit la Parohia Băbeni IV - Cilidaru

11 Noiembrie 2019 / Administrativ

Luni, 11 noiembrie, în Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea, la Parohia Băbeni IV - Cilidaru, orașul Băbeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar „Băbeni”.

Lucrările cercului pastoral au debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmată de susținerea prelegerii cu tema „Patriarhul Iustin Moisescu - înțelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei și Bisericii”, de către părintele Ionuț Mirel Dicui, preot paroh la Parohia Băbeni IV - Cilidaru.

În cadrul referatului, părintele a prezentat viaţa Patriarhului Iustin Moisescu şi l-a descris ca pe un conducător înţelept în vremuri grele pentru Biserică. Părintele a adus în faţă mai multe mărturisiri despre activitatea Patriarhului Iustin, precum este mărturia unui renumit teolog al timpului, Pr. Prof. Dr. Ion Bria. Acesta caracteriza perioada de păstorire a patriarhului Iustin Moisescu în comparaţie cu predecesorul său, patriarhul Justinian Marina, astfel:Perioada patriarhului Justinian avusese coerenţa ei de nezdruncinat, şi aceasta din cauză că el însuşi ţinuse mâna fermă pe mecanismul complex al unei administraţii patriarhale de mari proporţii. Patriarhul Iustin a optat pentru instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru o spiritualitate sacerdotală şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care socoteau existenţa consistoriilor ca ceva normal, metoda pastorală a patriarhului Iustin devenea prea urgentă. Sacerdoţiu şi etica merg împreună, sunt valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să creadă că ar putea să existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia”.

După prezentare s-au purtat discuții pe marginea temei susținute. În continuare s-au dezbătut o serie de probleme administrative, fiind identificate și modalități privitoare la intensificarea activităților social-filantropice și misionar-pastorale la nivelul parohiilor.

În încheiere, părintele Radu Constantin Miulescu, responsabil de lucrările cercului, a mulțumit preoţilor prezenţi pentru participare.

Întrunirea preoţilor din Cercul pastoral „Băbeni” a fost un prilej de sporire a comuniunii şi de intensificare a colaborării între preoţi, iar pentru credincioşi a fost un prilej de întărire în credinţă şi de integrare reală în viaţa Bisericii.

Alte articole despre: